it’s alive… or is it?

cu riscul de a ma repeta, voi spune ca este foarte greu sa asculti un album nou de la o formatie pe care o asculti de foarte mult timp. este greu pentru ca pleci la drum cu o idee sau mai multe idei despre ce vrei sa auzi cand apesi PLAY. de foarte multe ori suntem dezamagiti la prima ascultare. dar dupa mai multe ascultari lucrurile se schimba si abumul in cauza incepe sa ne placa si il putem aseza linistit in vitrina de trofee pentru formatia noastra preferata. in alte dati suntem dezamagiti si dupa mai multe ascultari.

in cazul albumului Worship Music, nu am fost prea placut impresionat inca de la prima ascultare. mi s-a parut ca este prea prelucrat, lucru deloc tipic baietilor Anthrax. ei au fost mereu mai neslefuiti, lucru care facea parte din farmecul lor. acest Worship Music este un Black Album al lor. este prea finut si prea… emotional. da! emotional! asa a si fost descris de Scott Ian.

au fost momente cand am verificat de mai multe ori in timpul unei melodii daca ascult in continuare Anthrax. sunt piese care parca au fost scrise pentru alta formatie si sunt cantate de cei de la Anthrax. cu toate ca uneori suna foarte diferit de muzica pe care asteptam sa o aud, Joey Belladonna imi readucea aminte ca ceea ce ascult este Anthrax. o astfel de melodie este The devil you know. o alta este Judas Priest in care se simte ca melodia a fost compusa pentru un alt vocal.

desi albumul este in lucru de 2 sau 3 ani, versurile sunt destul de copilaresti. i’m getting out of line i fucking lost my mind? pe bune? atat puteti dupa 2 ani de munca? atat puteti dupa 30 de ani de muzica? sigur nu sunt versuri gasite pe o banca de liceu? fight ’em till you can’t fight no more? wtf? au murit metaforele? macar manowar incearca.

cu toate aceste mari bube, albumul are si melodii bune. nimic genial de calibrul Be all end all, doar melodii bune. avem In the end, avem Crawl si I’m alive. dar oare 3 melodii sunt de ajuns pentru un album nou dupa 8 ani de absenta discografica? sunt oare de ajuns pentru o formatie de calibrul Anthrax? eu zic NU.

va las pe voi sa decideti

 

i’ll never know if love’s a lie

ploua… si in plus tre sa ma duc si la scarbici. but at least i got music…

enjoy!

 

 

 

 

ain’t that a bitch?

rad singur de cateva minute. de ce? am terminat de citit un material despre intentia lui Sean Parker de a cumpara Warner Music Group. compania aceasta detine drepturile de autor pentru catalogul de albume Metallica, printre altele. vedeti ironia?

desi veti zice ca “mama ce o sa ii indoaie nea Parker pe micuti pentru tot ce i-au facut”, eu nu cred ca va fi asa. de ce? simplu: Sean Parker vrea sa faca bani. si va face bani, indiferent de pe urma cui. daca va scoate bani de pe urma albumelor Metallica, doar nu credeti ca o sa dea banii la copii orfani (desi ar putea sa faca acest lucru).

motivul postarii nu e de a rade de Metallica (desi e foarte amuzant ce se intampla si ar cam merita ca baietii sa o ia nitel in botic). nup! vroiam doar sa arat ca totul se intoarce intr-un fel si ca nu poti sti ce iti aduce ziua de maine.

dar destula politica si morala, hai mai bine cu o melodie!

 

livin’ the life i was born to live/ givin’ it all i got to give

hello folks! missed me? am fo cazut la pat cateva zile, dar m-am intors.

cum stateam eu asa trantit pe scaun in fata monitorului cautand ceva despre care sa bat campii, mi-am adus aminte de un baiat foarte tare despre care mie imi place. acel baiat a cantat cu o multime de muzicieni recunoscuti si in tot felul de formatii la fel de stiute, dar totusi nu este un nume despre care sa se stie prea multe. numele lui este Jeff Scott Soto. poate unii au auzit de el.

pentru mine el este unul dintre cei mai completi muzicieni din cati exista la ora actuala. de exemplu, Brian May l-a invitat sa cante in 2000 si 2003 la ziua de nastere a lui Freddie Mercury, a fost membru fondator al formatiei suedeze Talisman,  al formatiei Takara, WET, a cantat pe mai multe albume cu Yngwie Malmsteen, Axel Rudi Pell, Trans Siberian Orchestra si lista poate continua. a cantat chiar si pe coloana sonora a unui serial, Biker men from Mars si pe cea a unui film, respectiv Rock Star.

melodii din acest film canta acum in boxele mele si implicit le cant si eu. oricat de prost cant eu, nu ma pot abtine.

revenind la domnul Soto, voi incerca in continuare sa pun cateva melodii cu el, sa va formati o parere, pentru ca degeaba il laud eu. astept pareri…

 

 

 

 

 

 

whatcha gonna do when the whiskey ain’t workin’ no more

Daca nu stii sa canti te apuci sa critici muzica altora. Nu?

In ultima vreme am descoperit o groaza de formatii hard-rock contemporane, despre care nu stiam ca pot mai mult decat sa cante balade. Una dintre ele este Hinder.

Cu totii am ascultat cel putin o data superbele balade Lips of an Angel si/sau Better than me. Mie pana de curand mi-a fost de ajuns sa stiu ca au aceste doua melodii bune. Pana acum cateva zile cand am citit ca au un album proaspat, intitulat All American Nightmare. Si uite asa a inceput descoperirea acestei formatii.

Pe mai toate siturile de critica muzicala, Hinder sunt injurati ca readuc muzica rock de la sfarsitul anilor 80 si inceputul anilor 90. Eu unul nu inteleg de ce este neaparat un lucru rau. Sau poate ei nu erau culi in acele vremuri si se ofticau ca disco-ul era pe moarte. Sigur baleau cand vedeau cozile de gagici imbracate in piele de la concerte Guns, Motley Crue sau altii. Asa ca au ajuns critici.

Lasand asta la o parte, in Hinder am descoperit o formatie care isi cauta drumul si soundul. Cand prea incarcat de efecte cand simplu. Nu ma deranjeaza, pentru ca se imbina perfect cu vocea lui Austin Winkler. Sau poate am eu o slabiciune pentru vocile ragusite. Oricum, pana sa injur o formatie ca incearca, mai dureaza.

Ce mai apreciez la baietii astia e ca nu le-a fost frica sa intre pe teritorii sacre si sa incerce coveruri dupa melodii care au marcat niste generatii, implicit si pe ei. Thunderstruck, Bed of Roses si Born to be Wild, toate sunt executate in stil de formatie de garaj. Dupa mine nu isi bat joc de original, dar nici nu aduc nimic nou. Cand e vorba de cover, nu ai decat 2 variante: o dai sau o iei. Hinder au reusit sa o dea. Sau cel putin asa zic eu.

Va las pe voi sa decideti asta si daca Hinder merita ascultat mai mult decat pentru balade sau daca au si alte melodii bune.

 

 

 

 

test

cautam de aiurea muzica pe sfantul iutub si am gasit o melodie absolut superba. un nene hillbilly, zice din cateva acorduri si din cateva cuvinte banale ca nu cunoaste cu totul femeia de care este indragostit.

testul se refera la persoana care va vine in minte prima oara cand ascultati melodia. si apoi a doua oara si o a treia oara… este aceeasi?

destule balarii… urmeaza o melodie frumoasa despre persoanele frumoase din viata noastra

 

 

let the music do the talking

uneori 1000 de cuvinte nu fac 2 bani, asa ca azi din cauza unei leni cronice si a lipsei de chef de a despica vreun album sau vro formatie am sa urmez sfatul lui Joe Perry si am sa las muzica sa vorbeste. urmeaza o insiruire de melodii care intr-un fel sau altul mi-au marcat viata sau pur si simplu au ramas in sufletul meu